Călătorul

Ai fost un om care a călătorit în povestea mea, ai vrut să îmi iei creionul si să îmi continui tu povestea, și ai făcut-o, dar într-un mod în care am fost rănită și tu ai fost cel care s-a simțit fericit. Am vrut să trăiesc fiecare sentiment pe care mi l-ai oferit, dar în același timp nu mi-ai permis să le simt, mereu când am simțit ceva am fost nesigură pentru că, atunci când totul era colorat și frumos tu aveai puterea să mâzgălești culorile cu a ta culoare gri, nu era nici alb nici negru, ca tine, parcă mă iubeai parcă nu, nici tu nu știai.

Erai un călător, aveai granițele din viața mea mereu deschise pentru tine, iar tu știai asta și îți permiteai să călătorești, să intri și să ieși.

Mereu am sperat că vom avea o poveste frumoasă, căci naratorul eram noi iar finalul era deja trăit de noi, de o grămadă de ori, iar eu am sperat să nu se sfârșească cu regrete și amăgiri, am vrut cu zâmbete și lacrimi de bucurie.

Este trist că încă scriu aceste rânduri gândindu-mă la tine, defapt gândindu-mă la omul ce mă iubea cândva, nu conta locul si ora, când iubești nu contează timpul și nici locul, dar probabil tu erai diferit, tu iubeai câteva ore, dar prin cuvinte, căci prin fapte nu am putut simții aceea dragoste povestită de tine.
 Îmi lipsești, nu am curajul să îți recunosc asta călătorule, ba pleci, ba stai, ba mă cauți, ba ma uiți...
 Poate că e timpul să te las acolo unde îți e locul, lângă ea, sau în lumea ta, tu îți știi locul, eu niciodată nu am știut pentru că nu m-ai lăsat, nici să te cunosc,nici să te știu. Să nu îmi spui "dacă voiai aflai" pentru că eu chiar am vrut dar nu am aflat.

Gândurile nu mă lasă, ești în fiecare cuvânt, fiecare propoziție, fiecare vis, fiecare pagină sau melodie, lasă-mă să te uit și dacă nu mă lași să uit, măcar stai.

“răsfoiește paginile sufletului meu și scrie orice, chiar dacă ți se pare un clișeu...”
   ~visedecerneala