Când e timpul să pleci, dar totuși rămâi
“Dăruiește-i persoanei pe care o iubești: aripi pentru a zbura, rădăcini pentru a se întoarce și motive pentru a rămâne.”
@Dalai Lama
Știți sentimentul acela când vreți să plecați de lângă cineva dar nu puteți? Ni se blochează picioarele, pentru că nu putem părăsi, ușa de unde putem ieșii din viața lor este fix în fața noastră, dar totuși nu avem curajul necesar să o deschidem și să plecăm. Și aici nu este vorba doar de curaj, este pentru că încă speri, încă ții la persoana aceea, și înduri toate prostiile pe care ți le face pentru că îl/o iubești. Speri ca perioada aia nasoală în care te consumi aiurea se va termina, și aștepți până la sfârșit, pentru că sufletul te oprește, iar creierul nu mai gândește, așa că sufletul intervine și face absolut tot. Nu mai gândești rațional, gândești cu inima.
V-ați pus vreodată întrebarea pentru ce mai rămânem? De ce mai rămânem când ei/ele ne dau o mie de motive să plecăm, dar totuși noi încercăm să găsim doar un singur motiv să rămânem? De ce ne facem atât rău? De ce nu putem fi egoiști în unele situații? De ce trecem cu vederea răul pe care ni-l fac?
Atât de multe întrebări care n-au răspuns...
Vreau să-ți zic, ție care citești aceste rânduri, atunci când o persoană îți produce mai multă tristețe pleacă. Nu mai sta unde nu ești dorit/ă. Nu te încăpățâna să rămâi lângă oameni care nu te prețuiesc și cărora nu le pasă de fericirea ta sufleteasca cât și sentimentală. Atunci când te afli lângă cineva care te face să te simți inutilă, neapreciată, neimportantă, neiubită, pleacă. Nu permite nimănui să te facă să crezi ca nu ești suficient de bună, teama, nesiguranța și neîncrederea sunt sentimente distructive, pe care nu le meriți. Atunci când omul de lângă tine nu te mai privește cu iubire, nu-ți mai vorbește cu iubire, nu mai are grijă de tine, se poartă indiferent, făcându-te să te simți mai mult o povară, decât o binecuvântare, pleacă.
Acordă-ți libertatea să pleci, fă-ți un bine, că nimeni nu merită să simtă toate lucrurile astea.