De ce 17?

De ce 17...pentru că deja creșteam, să cresc și să fiu un adult responsabil am înțeles că nu era așa cum îmi imaginam, mai mult haos, mai multă neînțelegere, parcă e perioada în care mă pierd, am devenit atât de iresponsabilă, nici curajul să mă mai admir în oglindă nu am, nici curajul să ma uit în ochii mei nu îi găsesc pentru că știu ca am dezamăgit copilul din mine, pleacă si el, dispare ușor ușor, m-am transformat în ceea ce îmi era frică. Nu mai găsesc un sens anume în tot ce fac, parcă e degeaba, parcă totul e monoton.

Dacă e să mă întrebe cineva, ce aș vrea să devin în viitor, aș fi răspuns "cum eram eu", îmi e dor de mine, oamenii din jurul meu, în loc să mă aducă pe mine înapoi, așa cum eram, mă împing din ce în ce mai tare să fiu așa cum nu vreau să fiu. Îmi e dor să râd în hohote, atât de dor, încât sunt geloasa pe amintirile mele, vreau să iubesc din nou culorile, să nu mai fiu într-o chimie iubitoare cu gri ul, nici griul nu poate să se decidă dacă vrea să fie alb, sau negru. Poate că iubesc gri ul mai mult pentru asta, nici eu nu mă pot decide cu multe. Îmi e dor să iau decizii spontane, îmi e dor să fiu calmă, și sigură pe mine.

Dragă Pınar Arslan, scriu asta pentru tine, îmi lipsești din tot sufletul, îmi e atât de dor de tine, încât, când mă gândesc la tine de fiecare dată îmi cade câte o lacrimă pe obraz, învață-mă din nou cum să fiu o fată plină de viață, învață-mă cum să-mi pictez propriul tablou în culori, amintește-mi de lucrurile care mă făceau fericită, învață-mă să nu mai plâng, învață-mă să nu mai depind emoțional de cineva, învață-mă să fiu pregătită iar pentru orice, învață-mă să nu mai fiu doborâtă de la cea mai mică chestie. Nu mai vreau să fiu în luptă cu mine, nu mai vreau să pun suflet la orice chestie mică, vreau să îmi am creierul limpede, să nu mă mai încarc cu tot și toate.

Așa că când te vei întoarce înapoi la mine, vino cu tot ce e mai frumos, vindecă-mi sufletul si trupul, calmează-mă, dă-mi puterea necesară să mă calmez.

Cu drag 17.