Sfârșitul

“ De câte ori te-ai trădat pe tine, ca să rămâi loial celorlalți?”
  ~attlantida~
 

Ne naștem, creștem, ne îndrăgostim, suferim de gelozie, ne despărțim, îmbătrânim, murim. Acum câțiva ani spuneam: omul este ceea ce își amintește despre sine. Acum adaug: dar, în același timp, este idealul spre care tinde. Iadul este locul în care trecutul se războiește cu omul. Singura care te ajută să traversezi Iadul și să nu rămâi îngenunchiat în el e iubirea. Iubirea nu are amintiri, nu are trecut. Când iubești nu vorbești despre persoana iubită la trecut. 

Știi cum definește Nichita Stănescu omul? "O pată de sânge care vorbește."

Avem tot timpul din lume. Dacă suntem ceea ce am crezut noi că suntem. Așteptarea este o iluzie. În viață, în general, nu ai ce să aștepți. Trebuie să poți să trăiești tot și la final să vezi ce rămâne. Dacă nu ne-am lămurit încă, vom vedea la final ce am fost. Coaja se vede întodeauna, miezul te suprinde.

Am întâlnit pe cineva. Parcă vorbise cu dumnezeu să trimită peste mine o ploaie, de parca mi-ar fi șoptit: "e de ajuns! Acum poți să te trezești". Mi a redeschis ușa sufletului și am început să respir.
 Oamenii se cunosc în funcție de împrejurări. Sufletele se întâlnesc dincolo de orice împrejurare. E suficientă o singura privire ca să știi ca omul acela ți-e predestinat, știi ca e acel om pe care îl tot căutai și îl tot așteptai. Când e vorba de suflet nu suntem constrânși de împrejurări.

Iubirea nu se calculează la pătrat sau la cub, nu se pune nici pe cântar și nici nu se împlinește prin formulele magice întâlnite într-un basm din copilărie. Iubirea nu este ceva frumos și nici ceva urât. Nu aduce fericire sau groază. Nu primește bogați sau săraci. Nu ucide și nu naște. Este ceea ce te ține în viață chiar dacă tu îți dai seama chiar dacă nu. Diferența dintre a ști că iubești și a nu ști că iubești nu e importantă. Ține doar de gust. Totul în viață ține de gust.