Și am să o spun încă o dată

“Sunt oameni care te țin de mână doar pentru a nu te pierde”
@citate.demotivat 

Tot ce vreau să știi e că, nu mai pot să-mi deschid sufletul în fața ta, sau poate că nu reușesc pentru că s-a trezit un sentiment ciudat în mine, sau poate că pur și simplu nu mai vreau. Poate că am nevoie de timp să pot discuta normal cu tine. E paradoxal, pentru că nu pot respira liber fără tine, sau poate că te dramatizez prea mult în capul meu decât trebuie, și iată că viața mea a devenit puțin complicată. Atunci când suntem împreună, totul este curat, cinstit. Sufletul este liber și liniștit, adică era, acum nu-mi dau seama dacă mai este. Ce s-a întâmplat? S-a schimbat textura Cerului între timp? A rămas viu sau e desenat albastru, impecabil, pe hârtie? Era curat înainte pentru că nu aveam nevoie de perfecțiune, adică eu nu am căutat asta la tine.

Dacă există ceva ce se învață ușor, atunci e cum să te strici, cum să (te) minți, cum să (te) joci, cum să mă îndepărtezi de tine. Femeile au nevoie din partea bărbaților de certitudini înrămate, de jurăminte, de dragoste, de dorințe, de vise, de încredere, de luna de pe cer. Și ca să le oferi o lume ca asta, inventezi. De ce să le dezamăgești? Sau să le pierzi? Femeile rezistă într-o relație dacă sunt mințite, dacă aud ceea ce vor să audă, dacă rolul pe care îl joci este cel pe care îl așteaptă. Iar bărbații știu foarte bine să le satisfacă această slăbiciune și să le amețească in așa fel încât la finalul dansului, niciuna nu mai știe cât, ce, cu cine, de ce, pentru ce...De ce? E o formă de apărare, și poate că e necesară.

E greu, vreau să-ți spun că duc o luptă grea cu mine însămi, pentru că îmi dai impresia că tu strigi după mine și eu nu pot să ajung la tine. Ești ca o cutie închisă, nu pot să înțeleg, nici tu pe mine, de exemplu nu-ți dai încă seama cât de mult țin eu la acele detalii mici, nu la alea mărețe. Trăim o viață întreagă într-o singură clipă. Iubirea nu se pierde. Dar se poate ascunde. Eu asta fac pentru că nu are sens.

Aș fi vrut să zic lunii acum tot ce simt, dar mi-e teamă că o să-ți spună, așa că, las totul în mine, trăiesc în mine. Mai bine așa. Sunt plină de cicatrici, nu fi și tu una din ele. Te rog?