Veșnicie?

“Pe o foaie ca asta te-am scris până mi s-a terminat și ultimul strop de cerneală.”
    ~visatoorul 

Nu ne-am mai scris de o veșnicie, nu mai suntem aceleași persoane ce eram cândva, avem drumuri diferite ce se întâlnesc din când în când. Ultima noastră conversație a fost povestea unor străini ce și-au povestit câte ceva si atât, destinul parcă ne-a unit ca să vorbim forțat ci nu din suflet.
 Reîntoarcerea ta, sau mai degrabă vizita ta căci nu a durat prea mult, a fost un sentiment pierdut ce îl regăsisem din nou, dar nu se mai simțea la fel, pentru că și sentimentele se irosesc, se consumă, si la final rămâne un gol imens ce ți-l va umple cândva alt cineva. Trist că nu am reușit să ne fim persoana ce ne-o doream, trist ca nu ești cel care ar reuși să umple acel gol, sau să-ți umplu eu acel gol, sau poate ca nu ai.

La început, în orice relație, totul e frumos, suntem îndrăgostiți pentru-că nu ne cunoaștem, căci oamenii nu au curajul să se arate goi. Le este rușine. Le este frică. De aceea mint. Își ascund cicatricile, rănile, fricile, slăbiciunile, defectele, părțile vulnerabile care dor la o adiere de vânt. Dar până la urmă trebuie să acceptăm și să înțelegem că nimeni nu poate să lege cu adevărat pe nimeni. Nu s-a inventat lanț pentru suflet. Iubirea e mai mult decât două suflete, sau iubirea e mult mai mult decât câteva cuvinte rostite. Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălat înaintea ta, să îți dorești fericirea veșnica cu omu de lângă tine, iubirea te face să renunți la ego-ul tău și este singura care din doi face unu.

Să ierți pe cineva este cel mai mare bine pe care îți faci mai întâi ție, si dupa lui/ei, dacă nu știi să ierți înseamnă că ești o persoană pierdută, ai un suflet pustiu. Când ești murdar pe corp, te duci să te speli cu apa și cu cele mai scumpe geluri de duș, dar când ți-e murdar sufletul cu ce te cureți? Iubirea presupune iertare, înțelepciune, răbdare si toleranță, cât timp ai toate astea nu ai cum să ai un suflet murdar.

Nu-i așa că într-o viață nu simți decât cu o singură persoană infinitul?

Faptul că nu am rămas niciodată acolo este dovada că ne iubim, pentru ca împreună am trecut prin cele mai rele dar și prin cele bune, ne-am aruncat vorbe urâte, am râs împreună, ne-am jurat, ne-am trăit, ne-am pierdut dar TOTUȘI NE-AM GĂSIT... mereu ne-am pierdut dar uite că mereu ne-am regăsit.

Noi am sufocat iubirea, i-am dat direcții unde să zboare, nu am trăit-o pur și simplu, iar acum între noi doi se odihnește o energie străină. Ne-am grăbit și nu am trăit prezentul. "Aș vrea...", "mi-aș dori...", "o să...", urăsc viitorul și condiționalul, pentru că noi așa am trăit, și de asta a existat un final, dar nu învinovățesc pe nimeni, dacă era să fie oricum era. Totuși cred că e timpu să te las, și să te uit, așa e corect.

Ești departe, dar mai bine rămâi acolo unde ești.